Dan Petrescu (52 de ani) a fost adus pe banca lui CFR Cluj în iunie 2017, iar odată cu venirea „Bursucului” a început și supremația, în Liga 1, a formației ardelene, reușind să câștige titlul de campion în ultimele două sezoane. Forța echipei formate de Dan Petrescu se vede inclusiv în statistica meciurilor disputate cu „tradiționala” contracandidată la titlu, FCSB.
Este importat de menționat că, în perioada iunie 2018 – martie 2019, Dan Petrescu a lipsit de pe banca CFR-ului, acesta dând curs unei oferte venite din China de la Guizhou Hengfeng. Însă, lipsa „Bursucului” a fost suplinită cu succes de antrenorii Antonio Conceicao, Alin Minteuan și, pentru o scurtă perioadă, de Edi Iordănescu.
Duminică, 14 iunie, va avea loc derby-ul dintre CFR Cluj și FCSB, iar, printr-o victorie, ardelenii s-ar putea desprinde la șapte puncte distanță de formația bucureșteană.
Deși clubul din capitală își dorește foarte mult să o învingă pe CFR, statistica derby-urlor, din ultimele două sezoane, nu o avantajează pe FCSB. Astfel, în ultimele două ediții de campionat, de când Dan Petrescu a format baza echipei de astăzi a clujenilor, FCSB și CFR au disputat 10 partide, dintre care 7 s-au terminat la egalitate, 2 cu victoria CFR-ului și una cu triumful FCSB-ului. Însă, este important de spus că singura victorie a FCSB-ului cu CFR, în această perioadă, s-a produs la finalul sezonului trecut, când clujenii abjudecaseră, matematic, titlul.
Gigi Becali susține că ar urma să facă patru schimbări la pauza meciului CFR Cluj – FCSB și a dezvăluit cum ar urma să joace vicecampioana României duminică seara. Totodată, Gigi Becali l-a avertizat pe Bogdan Argeș Vintilă.
„Nu am mai mult încredere înainte de meci, mai ales după amicalele alea. Eu credeam că trebuie să fim mai puternici față de acum câteva luni. Amicalele nu mă încurajează pentru că nu aveam voie să facem ce am făcut în amicale.
Eu cred că joacă Man, Tănase, Coman. Poate fac 4 schimbări la pauză. Eu glumesc… O să vedem. Nu știu despre Petre la ora asta, dar Tănase e în fomră și are putere, forță. Mi-au zis oamenii că e cel mai bine pregătit și este primul la teste. O să joace în stânga Ovidiu Popescu, iar Crețu în dreapta. Ei nu pot avea avantaj în fața noastră niciodată. Sunt foarte puternici și organizați, dar trebuie să luăm în considerare și valoarea. Ei au experința și puterea, iar nouă ne trebuie doar bărbăția ca să îi învingem. Tănase, Coman, Man, Moruțan sunt cei mai valoroși. Ei pot vine jucători cu 3 milioane? Nu pot! Dai 3 milioane și iei ce jucător vrei tu de acolo.
Vintilă mi-a zis că e mulțumit de ce a făcut echipa la meciurile amicale. La mine sunt fapte, nu vorbe. La mine trebuie să câștigi. Nu contează cum ai jucat, ci rezultatul final contează”, a spus Gigi Becali la Pro X.
Liga 1 revine cu meciul cât un titlu dintre FCSB și CFR Cluj! Partida șoc dintre cei doi granzi este programată duminică, 14 iunie, de la 20:00. Cele mai noi informații despre cele două rivale le găsești doar pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER